Mereu am fost de părere că o cană de cafea bună este rețeta succesului, de aceea am creat Work’s Coffee Shop, un loc în care poți să te oprești din graba spre birou, din orice faci și să ceri o cafea care îți va pune simțurile în alertă, datorită modului de preparare, al calității și pasiunii cu care este realizată.
Cafeaua este un elixir al vieții… călătorind mult, am întalnit cafele cu povești și gust diversificat, simbolic regiunii sau locului. Mirosul boabelor proaspăt prăjite, aroma care venea din spatele barului era imposibil de trecut cu vederea, te atrăgea ca un magnet și nu puteai rezista tentației de a te opri din drumul tău și de a mai lua încă o cafea.
Te vei îndrăgosti pe loc de gustul cafelei noastre și, de ce nu, îți vei face un obicei din a te opri pe la noi în fiecare dimineață, sau ori de câte ori simți nevoia de un impuls pentru o zi mai bună.
Work’s Coffee Shop este locul unde te poți rasfăța cu o mică pauză de la rutina zilnică. Pentru noi, cafeaua este ca un prieten, de aceea am realizat acest proiect și l-am gândit în ideea unei vieți active, care nu te lasă să ai prea mult timp pentru a sta și a te relaxa timp îndelungat. Noi avem soluția, vii, comanzi o cafea și apoi îți poți continua drumul alături de prietenul tău de nădejde.